
Payments Investigation And Complaints Officer
Despre noi
Suntem NN România, un lider de încredere în domeniul asigurărilor de viață și al pensiilor private, dedicat să ajute oamenii în a-și proteja ceea ce contează cel mai mult și a-și construi un viitor financiar sigur. Dar NN este mai mult decât o companie de servicii financiare – oamenii sunt pe primul loc Am creat un mediu de lucru în care poți fi tu însuți, poți evolua în ritmul tău și poți avea un impact real. Suntem mândri că am fost recunoscuți ca Top Employer, datorită colegilor noștri care trăiesc zi de zi comportamentele noastre esențiale:
Colaborăm (Team Up). Ne exprimăm deschis (Speak Up). Ne implicăm cu responsabilitate (Step Up).
În același spirit, AI este parte din felul în care evoluăm ca organizație. Folosirea capabilităților AI în rolurile noastre vine firesc, ca parte din schimbarea prin care punem valoare în decizii mai bune, procese mai eficiente și o experiență mai bună pentru clienți.
Misiunea ta
Alătură-te echipei NN ca Payments Investigation And Complaints Officer și contribuie activ la viitorul companiei.
În acest rol, vei sprijini direct succesul echipei și al companiei, implicându-te în analiza dosarelor de plata a pensiilor private.
Ce vei face?
Vei analiza cererile de plata pentru dosarele de pensie
Te vei asigura ca dosarele respecta cerintele Legale
Vei fi responsabil de anularea Unitatilor de Fond si plata dosarelor
Vei transmite catre Depozitar sumele ce urmeaza a fi platite
Vei instiinta prin e-mail/scrisoare participantii ale caror dosare nu sunt complete
Vei raspunde reclamatiilor/solicitarilor venite de la participanti/Institutii ale Statului
Vei fi responsabil de diferite analize/rapoarte specifice departamentului
Cu ce vei contribui?
Ceîțioferim
La NNcredemcăoechipădiversăneajutăsăneajutămmaibineclienții NNRomâniareuneștecolegidediferitenaționalități, limbișiculturișinedorimsăcreămunmediuîncarediversitateasăprosperePromovămoculturăcareîiprimeșteșirespectăpetoți NNasigurășanseegaleșirecompensecorectepentrutoțiangajații,indiferentdevârstă,rasă,religie, gen,orientaresexualăsaudizabilitate
Nesusținemcolegiiprintr-unpachetdebeneficiiadaptatnevoiloractualeșiviitoare,astfelîncâtfiecaresăîșipoatăatingepotențialul
Siguranțăînplus:Asiguraredeviațășisănătate, plusasigurarechirurgicalădegrup
Sănătate& wellbeing:Pachetdebeneficiiflexibil, carepoateincludeasiguraremedicalăprivată,stomatologică,chirurgicală,asiguraredeviațășipensiefacultativă
FlexibilitatepentrustilultăudeviațăProgram de lucruhibrid, oreflexibile
LucreazădeundetesimțiinspiratPânăla 60 dezilean demuncăremote dinstrăinătate
Timppentrutine:Pânăla 27 deziledeconcediu,înfuncțiedevechime, pluszileliberepentruevenimentepersonaleneprevăzute
RelaxarelabirouMasaj la sediușifructeproaspete
Biroumodern:Într-ozonăliniștitășicentralădinBucurești,aproapedemetrou
Extrabeneficiismart:AbonamenteBooksterșiHILIO (ex-ATLAS).
CrestereprofesionalăAcceslaprogramededezvoltareadaptatenevoilortale –tuvii cudorințade aînvăța,noitesusținem
*Pentruaaplicalaacestrol,trebuiesăîndeplineșticerințelelegalepentrualucraînRomânia

NN Group is an international financial services company, active in 10 countries, with a strong presence in a number of European countries and Japan. We are rooted in the Netherlands and have a rich history spanning 180 years.
With our 16,000 colleagues, NN Group provides retirement services, pensions, insurance, banking and investments to approximately 19 million customers. NN Group includes Nationale-Nederlanden, NN, ABN AMRO Insurance, Movir, AZL, BeFrank, OHRA and Woonnu.
NN Group opened for trading on 2 July 2014 on Euronext Amsterdam under the symbol ‘NN’ after its initial public offering (IPO).
Throughout our history, we have merged, grown and changed, but the core of who we are has remained the same. At NN Group, we put our resources, expertise, and networks to use for the well-being of our customers, the advancement of our communities, the preservation of our planet, and for the promotion of a stable, inclusive, and sustainable economy.
Our purpose is to help people care for what matters most to them. Because what matters to them matters to us.